luni, 28 iunie 2010

”A refula” e una, ”a defula” e alta

De foarte puține ori mi-au trecut pe la ureche folosiri adecvate ale acestor verbe. De regulă, vorbitorii abuzează fără milă de bietele ”refulări”, de al căror sens trag ca de un elastic. Așa se face că, vrând să spună că ”și-au descărcat sufletul” în fața cuiva, mulți zic ”am refulat” sau ”m-am refulat”. Greșit. Iată de ce:

1. verbul nu este ”a se refula”, ci ”a refula”, verb tranzitiv. La fel stau lucrurile și în cazul lui ”a defula” .
2. sensurile sunt răstălmăcite după ureche, ceea ce duce la situații comice, în care cineva îți povestește toată viața lui, cu toate relele și belelele, după care adaugă ”m-am refulat și eu, că prea s-au strâns multe!”. De aici și caraghioslâcul, pentru că nu de ”refulare” era vorba, ci de ”defulare”. Ca să zic și mai pe înțeles, refularea a fost când le-a strâns, când le-a adunat în subconștient, nu acum, când le dă afară. Dicționarele zic așa:

a refula = a respinge, a înăbuși din domeniul conștientului în subconștient imagini, dorințe, reprezentări, idei sau tendințe neplăcute, care contrazic conștiința morală a individului

a defula = a da curs liber ideilor refulate în subconștient, a-și descărca sufletul

Deci? Sunt ok și refulările, și defulările, că doar oameni suntem, dar măcar să nu le confundăm...

3 comentarii:

Anonim spunea...

buna. sunt jurnalist la evz.ro si voiam sa prezint oamenii ca dumneavoastra, care ne predau gramatica pe net :) daca acceptati, astept datele dumneavoastra de contact la dan.arsenie@evz.ro

Multumesc

Profa' de Română spunea...

Asta da surpriză! Dar știu că vă pricepeți și la scotocit netul, nu glumă!:) Mulțumesc mult pentru interesul arătat, domnule Dan Arsenie! Aveți datele.
O zi frumoasă vă doresc!

disa spunea...

"a defula"-mai putin folosit

Trimiteți un comentariu