Dau sfară în țară! Sau... despre strămoșul Breaking-News-ului

Mulți vor crede că am mâncat un ”o”, și de-asta nu mi-a ieșit ”sfoară”, dar se-nșală :) Hai să vedem cum vine asta!

Dacă am fi trăit acum câteva sute de ani, n-am fi aflat veștile proaste nici online, nici de la tv, ci scrutând, în zare, dealurile. Un fum gros, negru și încecăcios pe vârful unui deal semnala o primejdie prin care treceau localnicii: ori năvăleau dușmanii, ori se întâmpla altceva, la fel de grav.

Ei bine, acest fum se numea sfară, dragii mei. El făcea veștile să circule, el era suportul comunicării rapide la distanță. Pentru a-l obține, străbunii noștri ardeau grăsimi în așa-numitele ”puncte de strajă” de pe înălțimi, și, astfel ”dădeau sfară în țară”, adică răspândeau o veste, dădeau de știre. Era un fel de breaking-news, nu? Vecinii care vedeau fumul preluau iute ștafeta și flambau și ei niște grăsimi pe dealul din dotare, asfel încât și vecinii lor să prindă de veste și s-o dea mai departe. Și toooot așa, până se umplea țara de sfară...

De unde vine, atunci, ”sfoara” care parazitează expresia originală, ce-i drept, doar în ce privește forma, nu și sensul ei? Ce-ar fi să vă las pe voi să vă gândiți? :)

Gardienii online ai limbii române: „Politicienii n-au apăsări gramaticale”

Ia intrați de citiți, că despre noi e vorba! ;)
 

http://www.evz.ro/detalii/stiri/gardienii-online-ai-limbii-romane-politicienii-n-au-apasari-gramaticale-900803.html

Nu știu dacă ați auzit sau nu de Dan Arsenie, jurnalistul care semnează reportajul din Evenimentul zilei.  

Eu pot să vă spun că m-a impresionat prin bunul simț cu care m-a contactat, prin felul în care s-a documentat pentru articol și prin corectitudinea cu care a redat interviul pe care mi l-a luat, fără să mute o virgulă. 

Nu ne-am cunoscut personal, nu am vorbit nici măcar la telefon. Ne-am scris pe e-mail și, în final, i-am mulțumit pentru tot ce am zis mai sus. 

Nu cred că exagerez dacă îi mulțumesc și aici pentru faptul că e un ziarist corect. Asta simt, asta fac :) Și Profele mai laudă câteodată, nu?

Cu bine, dragii mei!

Despre ”trecerea în neființă” la creștini

De câte ori avem câte un deces al vreunui om important, presa abordează subiectul, firește. Trec peste patetismul cu care mulți reporteri și prezentatori simt că trebuie să ”joace” prestațiile live și mă opresc la o expresie omniprezentă în astfel de momente: ”a trecut în neființă”.
Nu cred că este folosită cu rea voință, ci din neștiință, drept care mă străduiesc să explic, scurt de tot, ce e în neregulă cu o astfel de exprimare.
 
”Neființa” asta este în total dezacord cu crezurile creștinilor, iar noi ne pretindem creștin-ortodocși, aici e problema pe care o semnalez eu. De la Iisus Hristos încoace, toată suflarea creștină crede în viața de după moarte, în ființarea veșnică, altfel spus. Or veșnicia este la polul opus neființei, dacă mă-nțelegeți!

Să-l iei chiar și pe Mitropolitul Bartolomeu Anania și să-l ”treci în neființă” înseamnă să-l plasezi în neant, într-o zonă tulbure și neagră, care n-are nimic de-a face cu Lumina și binecuvântarea promise. Mai ales în cazul unui om care a crezut o viață în Ființa veșnică a lui Dumnezeu, cred că e complet anapoda să te exprimi de o asemenea manieră. Mergând pe logica asta (sau pe lipsa ei, mai degrabă), ajung să mă-ntreb ce mai sărbătorim de Înviere, dacă tot ne amenință neființa, de cum am pus mâinile pe piept!

Cei care au înțeles și vor să ocolească, de-acum încolo, expresia ”a trecut în neființă”, pot opta între:
- ”a trecut la cele veșnice”,
- ”a trecut la cele sfinte”,
- ”s-a stins din viața pământească” sau ”s-a stins”,
- ”a plecat dintre noi”,
- ”a plecat în Împărăția Cerurilor/ la Dumnezeu”.

Personal, nu le agreez pe:
- ”a decedat” (mi se pare prea rece),
- ”a sucombat” (îl găsesc peiorativ),
- ”a încetat din viață” (aer neutru, de comunicat oficial),
- ”a murit” (îmi contrazice credința).

Nefiind partizana excesului de zel, cred că este, totuși, important să facem astfel de diferențe și să distingem între nuanțe. Credința unui neam nu trebuie să fie contrazisă nici de faptele, dar nici de vorbele sale. Nu-i puțin lucru, Cuvântul...

Update: am găsit asta, după ce am scris articolul. Găsiți acolo și alte expresii potrivite, recomandate chiar de Bartolomeu Anania.

”Jambiere” versus ”jampiere”

Meci strâns, nimic de zis, între cele două... Simpatiile sunt împărțite: mulți comentatori sportivi de primă linie manifestă o reală fascinație pentru forma cu ”p”, ”jampiere”, în timp ce alții pronunță cu ”b”, ”jambiere”.

Limba română ține doar cu ultimii ;)

JAMBIÉRĂ, jambiere, s. f. Învelitoare de piele, de lână sau de postav, care acoperă și protejează piciorul de la gleznă până aproape de genunchi. [Pr.: -bi-e-] – Din fr. jambière.  (DEX '98)

Incorect: jampiere

Corect: jambiere

Termenul face casă bună și cu moda, dragilor, nu doar cu sportul. Folosiți-l, deci, cu încredere, și la magazin, când cumpărați articole de genul celor din imagini!

Comfort, comfortabil?

Sunt ok ambele forme - dar nu în limba română, ci în... rongleză, grai atât de iubit, din câte văd, pe plaiul mioritic :D
Limba română insistă pentru ”confort”, ”confortabil”. Cu ”n”, da, nu cu ”m”.
Insist și eu, dacă mi-e permis, de teamă să nu-mi pocnească timpanele atât de timpuriu, de cât comfort primesc, sărmanele, din toate părțile...

Revin și arăt:
Incorect: comfort, comfortabil
Corect: confort, confortabil

”Da-ți”? Păi se poate?

Se poate, văd... În mari încurcături îi mai pune pe câte unii bietul ”a da”, verb simplu ca ”bună-ziua”. Îl și conjugăm imediat, ca nu cumva să-l scrie cineva cum e scris la Realitatea, adică greșit.

Eu dau
Tu dai
El(ea) dă
Noi dăm
Voi dați
Ei(ele) dau

Asta e tot, dacă vorbim de indicativ prezent. Când dăm o comandă sau adresăm o cerere, un sfat, o rugăminte, îl trecem la imperativ, unde a da îmbracă două forme mari și late: dă! sau dați!

A-l scrie pe dați în forma da-ți e ca și cum l-am scrie pe dăm sub forma dă-m. Arată ca naiba, nu?
Eu știu de unde vine confuzia: mulți se gândesc la ”dă-ți”, ca în ”dă-ți seama!”/ ”dă-ți cu părerea!”, și de-asta îl fracturează pe ”dați”, scriindu-l cu cratimă. E simplu de constatat că avem de-a face cu același mod imperativ invocat mai-sus, numai că în primul caz(dă-ți) verbul este la singular, iar în cel de-al doilea caz(dați) este la plural, ambele la persoana a-II-a.

Deci: ”dați” nu se scrie niciodată cu cratimă - ”da-ți”, ne-am înțeles?

”A refula” e una, ”a defula” e alta

De foarte puține ori mi-au trecut pe la ureche folosiri adecvate ale acestor verbe. De regulă, vorbitorii abuzează fără milă de bietele ”refulări”, de al căror sens trag ca de un elastic. Așa se face că, vrând să spună că ”și-au descărcat sufletul” în fața cuiva, mulți zic ”am refulat” sau ”m-am refulat”. Greșit. Iată de ce:

1. verbul nu este ”a se refula”, ci ”a refula”, verb tranzitiv. La fel stau lucrurile și în cazul lui ”a defula” .
2. sensurile sunt răstălmăcite după ureche, ceea ce duce la situații comice, în care cineva îți povestește toată viața lui, cu toate relele și belelele, după care adaugă ”m-am refulat și eu, că prea s-au strâns multe!”. De aici și caraghioslâcul, pentru că nu de ”refulare” era vorba, ci de ”defulare”. Ca să zic și mai pe înțeles, refularea a fost când le-a strâns, când le-a adunat în subconștient, nu acum, când le dă afară. Dicționarele zic așa:

a refula = a respinge, a înăbuși din domeniul conștientului în subconștient imagini, dorințe, reprezentări, idei sau tendințe neplăcute, care contrazic conștiința morală a individului

a defula = a da curs liber ideilor refulate în subconștient, a-și descărca sufletul

Deci? Sunt ok și refulările, și defulările, că doar oameni suntem, dar măcar să nu le confundăm...

Semne de punctuație(I)

Am observat că mulți dintre bloggeri(și nu numai ei) aplică destul de vag regulile de bază ale redactării computerizate. Nu mă refer la mari finețuri și chichițe, ci la încălcarea unor norme elementare, foarte ușor de deprins, de altfel. Bunăoară, virgulele, punctele și toate semnele de punctuație sunt adesea încadrate de pauze - așa apare o inflație de spații goale ce nu-și au rostul și care, în plus, fac textul greu lizibil. Iată câteva exemple:

1) incorect: de mâine , o să...                                corect: de mâine, o să...
2) incorect: deși sunt în vacanță,voi scrie...          corect: deși sunt în vacanță, voi scrie...
3) incorect: Plec .Nu mai zăbovesc aici,e inutil .   corect: Plec. Nu mai zăbovesc aici, e inutil.

Reguli:
1) nu puneți pauză înainte de virgulă, ci după virgulă! Regula este valabilă pentru toate semnele de punctuație!
2) nu așezați cuvintele și semnele de punctuație ca într-un sac, înghesuite ca vai de ele! Pagina e mare, nu vă zgârciți la pauze, ci doar puneți-le unde trebuie!
3) Punctul nu trebuie să aibă spații libere stânga-dreapta, ci doar în dreapta!

Vă vând un pont: puneți pauze doar în dreapta semnelor de punctuație, nu și în stânga lor! O să fie ok, veți vedea!

”Drept care” versus ”drept pentru care”

Deși pare să se fi impus în vorbirea curentă, varianta ”drept pentru care” nu este corectă. Cei care vor să vorbească limbă română ”ca la carte” ar trebui, deci, s-o evite și să-l folosească pe ”drept care”. Iată definiția din DEX:

drept care - prin urmare, în concluzie, deci, așadar

Recunosc că îmi sună nițeluș cam strâmb acest ”drept care”, ca și cum i-ar lipsi ceva, dar... e bine că avem cu ce-l înlocui, dacă nu ne convine cum sună, nu?  :)

Medicație sau medicamentație?

Iată forma greșită, medicamentație, extrasă dintr-un articol publicat chiar astăzi în ediția online a unui cotidian central.

Corect se spune medicație. La fel de corectă este și sintagma tratament medicamentos. Găsiți aici definițiile care vă vor convinge.

Alcoolic versus alcoolist

Învinge alcoolicul. Detașat. Găsiți în DEX dovada.

Forma "alcoolist" este greșită, nu o mai folosiți!

Avem alcoolism și alcoolic, dar nu "alcoolist". Formele alcolist și alcolic, cu un "o", nici nu mai intră în discuție - sunt pe arătură rău de tot.

"Ca drept dovadă" - ce corvoadă!

Spuneți-le, din partea mea, celor care folosesc expresia "ca drept dovadă" că nu e frumos să vorbească așa...

Rugați-i să înceteze.

Dacă se încruntă și vă întreabă "de ce?", ziceți-le că doar Mărgineanu, în cântecelul "Paraschiva", mai vorbește ca ei, numai că el o face în glumă, "Paraschiva" fiind un cântec de paranghelie, cum se zice în popor...

"Ce mult te-am iubit, Paraschivo!

Ți-am zis-o de-o mie de ori

Și, ca drept dovadă,

Ți-am adus grămadă

Vreo trei basculante dă flori..."

Sfătuiți-i să spună, pe viitor, "ca dovadă" sau "drept dovadă". E suficient.

Viruși sau virusuri?

Răspuns: ambele. Alegerea formei de plural trebuie să ne fie dictată, însă, de domeniul la care vrem să ne referim. Domeniul medical își revendică forma "virusuri", în timp ce zona IT și-a adjudecat forma de masculin "viruși".  

Pe scurt, virusurile sunt pentru ființe, virușii - pentru computere.
 

VÍRUS, virusuri, s.n. Agent patogen, invizibil cu microscopul obișnuit, care se reproduce numai în interiorul celulelor vii și provoacă diverse boli infecțioase; p. ext. toxina acestui agent. ♦ Fig. Sursă a unui rău moral. [Pl. și: (m.) viruși]. – Din fr., lat. virus.

VÍRUS, viruși, s.m. ~ 2. (Inform.) Program care se autocopiază pe un calculator, fără știrea utilizatorului, infectând părți din sistemul de operare sau alte programe executabile. Folosit adesea în sintagma virus informatic.  

sursa foto: www.faqs.org, www.gerasoftech.ro

Fără tăntălăi!

Da, nu-i recunoaște nenea DEX, iaca! Da' uite că e băiat de treabă și nu ne lasă chiar așa, fără prostime... ne pune în brațe tontălăii, ca să nu rămânem cumva neconsolați.

Știu că e un cuvânt des folosit, tocmai de-asta insist: nu se zice tăntălau, ci tontălău, de la tont.

"Înșală", "așază" sau "înșeală", "așează"? Cum o fi corect?

Mergeți pe prima variantă, că nu dați greș -"înșală", deci, și nu "înșeală"!
                                                                     "așază", și nu "așează"!

Conjugarea la indicativ prezent se face fix cum vedeți mai jos Pentru alte moduri și timpuri, vă invit să dați o fugă aici și aici, pe dexonline.

Pentru cei grăbiți:
înșel/ înșeli/ el, ea înșală/ înșelăm/ înșelați/ ei, ele înșală
așez/ așezi/ el, ea așază/ așezăm/ așezați/ ei, ele așază

Facem o scurtă escală și la mai mult ca perfect, doar cât să vă spun că puteți alege ce formă vă face mai frumos cu ochiul dintre următoarele, pentru că toate opt sunt corecte:
noi înșelaserăm/ înșelasem

voi înșelaserăți/ înșelaseți

așezaserăm/ așezasem

așezaserăți/ așezaseți

O săptămână a Patimilor cât mai puțin zbuciumată să avem cu toții, inclusiv în exprimarea în limba română!