Dragii mei,
Mă doare sufletul când văd că, încet-încet, ne... sălbăticim. E un fenomen cu derulare accelerată, observăm cu toții asta! Deși ne place să ne raportăm, prin comparație, la țări civilizate, nu ne agităm prea tare să împrumutam bunele lor obiceiuri, ci doar hibele, de parcă am vrea cu tot dinadinsul să mergem în jos pe scara valorilor.
Nu vreau să fac pe alarmista aici, dar chiar ne ducem de râpă dacă nu ne schimbăm stilul ăsta păgubos de lasă-mă să te las!
Evident că nu dețin eu cheia tuturor problemelor. Îmi propun doar să-mi folosesc toată exepriența și să-mi pun la bătaie tot bagajul de cunoștințe și toată deschiderea pentru a rezolva, prin intermediul acestui blog, tot ce stă în puterea mea. Mai duc și alții această luptă cu morile de vânt, lucru pentru care îi felicit. Mă alătur lor și... vă mulțumesc anticipat dacă sunteți dintre cei care cred că mai putem schimba ceva în bine în România.
Fac, din capul locului, o precizare: voi încerca din toate puterile să evit stilul scorțos, explicațiile alambicate și simandicoase, dar și aerul superior pe care-l arborează, de obicei, profesorii. Optez pentru un limbaj decent, desigur, dar decent nu este sinonim cu obositor, plicticos sau sforaitor. Voi alege, deci, exprimări lejere, pe înțelesul tuturor, astfel încât cei care trec pe aici să nu plece cu mai multe nelămuriri decât aveau când au venit!
Rețineți că umorul și ironia nu-mi sunt străine, așa că le veți gusta din plin în casa virtuală a Profei de Română!
Bine ați venit pe blogul meu!
