Multă lume vorbește despre cutremur, dacă vine, dacă nu vine, când vine, dacă prezicătorii au sau nu dreptate când spun că se-apropie - asta și pentru că noi, românii, suntem cam panicarzi, de felul nostru, dar și din cauză că s-au întâmplat, ce-i drept, atâtea nenorociri cu seismele, în lume, în ultima vreme (vezi Chile și Haiti).
Bun-bun, și ce facem? Stăm să ne lamentăm că vine cutremurul și murim sau, mai bine, vedem ce am putea face ca să ne salvăm, în caz că se produce un seism puternic în Vrancea?
În primul rând, rețineți că nu cutremurele omoară oameni, ci clădirile care se prăbușesc și panica, de mână cu neștiința!
Multe victime sfârșesc din cauza deshidratării, așa că:
1. faceți-vă un obicei din a avea o sticluță cu apă la voi, oriunde v-ați duce!
Mulți oameni mor pentru că nu sunt găsiți la timp, pentru că salvatorii nu știu dacă e cineva prins sub dărâmături, așa că:
2. obișnuiți-vă să aveți tot timpul la voi un fluier mic, ca de arbitru! Nu râdeți, că vă poate salva viața! Un om prins sub moloz nu va avea forță să țipe după ajutor, dar într-un fluier va putea să sufle, ca să semnaleze că e cineva acolo.
3. fixați în perete mobilele masive din casă! Șifonierele, frigiderele sau bibliotecile pot prinde o dinamică teribilă (traiectorii ciudate + viteze foarte mari), în cazul unui seism de peste 7 pe Richter! Doar nu țineți la estetica pereților mai mult decât la propria viață, așa că dați-le cîteva găuri și fixați în perete, cu niște dibluri serioase, nu cu niște cuișoare, toate corpurile de mobilier!
4. abandonați definitiv teoria cu "e bine să stai sub tocul ușii"! Nu e! Nu e un loc sigur! E sigur doar dacă vreți să sfârșiți zdobiți. Vă veți convinge de asta după ce veți parcurge restul postării. E valabil și pentru "să te bagi sub masă sau sub pat". Dacă vreți să scăpați cu viață, nu faceți nimic din toate astea, în caz de cutremur!
Urmăriți un material de 9 minute, intitulat "Triunghiul vieții" și semnat de un specialist în metode de salvare în caz de cutremur, Doug Copp. Filmulețul este în engleză, dar adaug, în final, și traducerea în română a unui articol semnat tot de Doug Copp, care detaliază toate procedurile care vă pot salva viața, dacă un seism puternic s-ar produce.
Iată și articolul promis - "Triunghiul vieții", scris de Doug Copp, un specialist - textul e un pic cam lung, dar merită să-l parcurgeți integral, dragii mei! N-am vrut să-l scurtez, tocmai pentru a nu ciunti vreo informație importantă. S-aveți spor!
Numele meu este Doug Copp. Sunt șeful Salvării și Managerul pentru dezastre al Echipei Americane Internaționale de Salvare (ARTI), cea mai experimentată echipă de salvare. Informațiile din acest articol vor salva vieți, în caz de cutremur.
M-am târât în interiorul a 875 de clădiri prăbușite, am lucrat cu echipe de salvare din 60 de țări, am fondat echipe de salvare în mai multe țări și sunt membru în mai multe echipe de salvare din diferite țări. Am fost Expertul Națiunilor Unite în Micșorarea Dezastrelor (UNX051-UNIENET) timp de doi ani. Am lucrat la fiecare dezastru major din lume din 1985, exceptând dezastrele simultane.
In 1996 am făcut un film care a demonstrat metodologia mea de supraviețuire ca fiind corectă. Guvernul Federal Turc, orașul Istambul, "Universitatea din Istambul", Case Productions și ARTI au cooperat pentru a filma acest test științific.
Am prăbușit o școală și o casă cu 20 de manechini înăuntru. Zece manechini s-au "aplecat și acoperit", iar pe ceilalți 10 manechini i-am folosit în metoda de supraviețuire "triunghiul vieții". Dupa ce cutremurul simulat a avut loc, am intrat printre dărâmături și am intrat în clădire pentru a filma și a documenta rezultatele. Filmul, în care am practicat tehnicile mele de supravietuire sub condiții direct observabile și științifice, relevante pentru prăbușirea de clădiri, au arătat că ar fi fost 0% supraviețuitori pentru metodele cu "aplecat și ascuns". Ar fi fost mai probabil un procent de 100% supravietțuire pentru oamenii care ar fi folosit metoda mea, "triunghiul vieții". Acest film a fost vazut de milioane de telespectatori la televiziunea din Turcia și în restul Europei, fiind vizionat și în SUA, Canada și America Latină, pe programul TV RealTV.
Prima clădire în care am intrat a fost o școală din Mexico City, în timpul cutremurului din 1985. Toți copiii erau sub băncile lor. Au fost zdrobiți, până la grosimea oaselor lor. Ar fi putut supraviețui daca s-ar fi întins jos, lângă băncile lor, pe culoarele dintre bănci. M-am intrebat de ce copiii nu erau pe culoarele dintre bănci. Nu am știut atunci că acelor copiii așa li se spusese, așa fuseseră instruiți - greșit, adică! Când clădirile s-au prăbușit, tavanele care au căzut pe obiectele de mobilier le-au zdrobit pe acestea din urmă, lăsând un spațiu vid lângă ele. Acest spațiu este ceea ce eu numesc "triunghiul vieții". Cu cât obiectul e mai mare, cu atât e mai puternic și se va compacta mai puțin. Cu cât obiectul se va compacta mai puțin, cu atât va fi mai mare vidul (golul) și cu atât mai mare și probabilitatea ca persoana care folosește acest gol pentru a se adăposti să nu fie ranită.
Data viitoare când priviți clădiri prăbușite, numărați "triunghiurile" pe care le vedeți formate. Sunt peste tot! Este cea mai comuna formă pe care o vei vedea într-o clădire prăbușită. Sunt peste tot. Am antrenat Departamentul de Pompieri din Trujillo (populația de 750.000 de locuitori) cum să supraviețuiască, să aibă grijă de familiile lor și să-i salveze pe alții în caz de cutremur.
Șeful Salvării din Departamentul de Pompieri din Trujillo este profesor la Universitatea Trujillo. M-a însoțit peste tot. Iată cum povestește o experiență proprie: "Numele meu este Roberto Rosales. Sunt șeful Salvării din Trujillo. Când aveam 11 ani, am fost prins înăuntrul unei clădiri prăbușite. Această situație a apărut în timpul cutremurului din 1972, care a omorât 70.000 de oameni. Am supraviețuit în "triunghiul vieții", care s-a format lângă motocicleta fratelui meu. Prietenii mei, care s-au băgat sub pat și sub mese, au fost zdrobiți și omorâți. (dă mai multe detalii, nume, adrese, etc.) Sunt exemplul viu al "tiunghiului vieții". Prietenii mei sunt exemplul "aplecat și acoperit", care înseamnă moarte sau răni grave.
DOUGG COPP - observații și sfaturi:
1. Cei care pur și simplu "se apleacă și se acoperă" când clădirile se prăbușesc, sunt zdrobiți și uciși. De fiecare dată, fără excepție. Oamenii care se pun sub obiecte precum birouri sau mașini sunt întotdeauna zdrobiți.
2. Câinii, pisicile și copiii mici sunt, uneori, în mod natural ghemuiți în poziția fetală. Și tu ar trebui să faci la fel în caz de cutremur! Este un instinct de supraviețuire natural. Poți și tu supraviețui într-un mic gol. Du-te lângă un obiect, lângă o canapea, lângă un obiect mare, voluminos, care poate că se va comprima într-o oarecare masură, dar va lăsa, obligatoriu, și un gol lângă el!
4. Dacă ești în pat, pe timp de noapte și începe un cutremur, pur și simplu rostogolește-te jos din pat! Un vid de siguranță, un "trunghi al vieții" se fa forma lângă pat.
5. Dacă începe un cutremur în timp ce te uiți la televizor și nu poți scăpa ușor ieșind pe geam sau pe ușă, atunci întinde-te jos și ghemuiește-te în poziție fetală, lângă canapea sau lângă un obiect mare!
6. Nu sta sub tocul ușii! Toti cei care se așază sub ușa de la o intrare, când clădirea se dărâmă sunt omorâți. Dacă stai în cadrul ușii de la intrare și tocul ușii cade înainte sau înapoi, vei fi zdrobit de tavanul de deasupra. Dacă tocul cade în părți, vei fi tăiat în două de intrarea ușii. În oricare dintre cazuri, vei fi omorât.
7. Niciodată să nu mergi la scări! Scările au un moment de frecvență diferit (se leagănă separat de partea principală a clădirii). Scările și restul clădirii se lovesc reciproc încontinuu, până când are loc prăbușirea scărilor. Oamenii care se duc pe scări înainte să se prăbușească sunt ciopârțiți de treptele scării. Sunt mutilați oribil. Chiar dacă imobilul nu se prăbușește, nu mergeți pe scări! Scările sunt în cel mai mare pericol de a fi avariate. Chiar dacă scările nu sunt prăbușite de cutremur, s-ar putea prăbuși mai târziu, când oamenii s-ar buluci pe ele.
9. Dacă sunteți în mașină, coborâți și întindeți-vă lângă ea, pe asfalt! Chiar dacă un balcon se prăbușește peste mașină, lângă ea va rămâne un gol cât de mic, un triunghi al vieții care te poate salva.
10. Am descoperit, în timp ce mă târam înăuntrul unei institutii de presă și al altor instituții cu multă hârtie stivuită peste tot, că hârtia nu se tasează. Se formează goluri mari în jurul teancurilor de hârtie, așa că e un bun adăpost locul de lângă ele, folosiți-l!
Asta a fost tot. Ar fi minunat dacă le-ați citi și membrilor familiei, prietenilor și colegilor articolul - sunt convinsă că le-ar prinde bine să știe ce au de făcut, în caz că Vrancea ar da un cutremur violent. Instruiți-vă copiii și nepoții, dragii mei, pentru că, dacă voi n-o faceți, nimeni n-o face!
M-am târât în interiorul a 875 de clădiri prăbușite, am lucrat cu echipe de salvare din 60 de țări, am fondat echipe de salvare în mai multe țări și sunt membru în mai multe echipe de salvare din diferite țări. Am fost Expertul Națiunilor Unite în Micșorarea Dezastrelor (UNX051-UNIENET) timp de doi ani. Am lucrat la fiecare dezastru major din lume din 1985, exceptând dezastrele simultane.
In 1996 am făcut un film care a demonstrat metodologia mea de supraviețuire ca fiind corectă. Guvernul Federal Turc, orașul Istambul, "Universitatea din Istambul", Case Productions și ARTI au cooperat pentru a filma acest test științific.
Am prăbușit o școală și o casă cu 20 de manechini înăuntru. Zece manechini s-au "aplecat și acoperit", iar pe ceilalți 10 manechini i-am folosit în metoda de supraviețuire "triunghiul vieții". Dupa ce cutremurul simulat a avut loc, am intrat printre dărâmături și am intrat în clădire pentru a filma și a documenta rezultatele. Filmul, în care am practicat tehnicile mele de supravietuire sub condiții direct observabile și științifice, relevante pentru prăbușirea de clădiri, au arătat că ar fi fost 0% supraviețuitori pentru metodele cu "aplecat și ascuns". Ar fi fost mai probabil un procent de 100% supravietțuire pentru oamenii care ar fi folosit metoda mea, "triunghiul vieții". Acest film a fost vazut de milioane de telespectatori la televiziunea din Turcia și în restul Europei, fiind vizionat și în SUA, Canada și America Latină, pe programul TV RealTV.
Prima clădire în care am intrat a fost o școală din Mexico City, în timpul cutremurului din 1985. Toți copiii erau sub băncile lor. Au fost zdrobiți, până la grosimea oaselor lor. Ar fi putut supraviețui daca s-ar fi întins jos, lângă băncile lor, pe culoarele dintre bănci. M-am intrebat de ce copiii nu erau pe culoarele dintre bănci. Nu am știut atunci că acelor copiii așa li se spusese, așa fuseseră instruiți - greșit, adică! Când clădirile s-au prăbușit, tavanele care au căzut pe obiectele de mobilier le-au zdrobit pe acestea din urmă, lăsând un spațiu vid lângă ele. Acest spațiu este ceea ce eu numesc "triunghiul vieții". Cu cât obiectul e mai mare, cu atât e mai puternic și se va compacta mai puțin. Cu cât obiectul se va compacta mai puțin, cu atât va fi mai mare vidul (golul) și cu atât mai mare și probabilitatea ca persoana care folosește acest gol pentru a se adăposti să nu fie ranită.
Data viitoare când priviți clădiri prăbușite, numărați "triunghiurile" pe care le vedeți formate. Sunt peste tot! Este cea mai comuna formă pe care o vei vedea într-o clădire prăbușită. Sunt peste tot. Am antrenat Departamentul de Pompieri din Trujillo (populația de 750.000 de locuitori) cum să supraviețuiască, să aibă grijă de familiile lor și să-i salveze pe alții în caz de cutremur.
Șeful Salvării din Departamentul de Pompieri din Trujillo este profesor la Universitatea Trujillo. M-a însoțit peste tot. Iată cum povestește o experiență proprie: "Numele meu este Roberto Rosales. Sunt șeful Salvării din Trujillo. Când aveam 11 ani, am fost prins înăuntrul unei clădiri prăbușite. Această situație a apărut în timpul cutremurului din 1972, care a omorât 70.000 de oameni. Am supraviețuit în "triunghiul vieții", care s-a format lângă motocicleta fratelui meu. Prietenii mei, care s-au băgat sub pat și sub mese, au fost zdrobiți și omorâți. (dă mai multe detalii, nume, adrese, etc.) Sunt exemplul viu al "tiunghiului vieții". Prietenii mei sunt exemplul "aplecat și acoperit", care înseamnă moarte sau răni grave.
DOUGG COPP - observații și sfaturi:
1. Cei care pur și simplu "se apleacă și se acoperă" când clădirile se prăbușesc, sunt zdrobiți și uciși. De fiecare dată, fără excepție. Oamenii care se pun sub obiecte precum birouri sau mașini sunt întotdeauna zdrobiți.
3. Clădirile din lemn sunt cele mai sigure clădiri în timpul unui cutremur. Motivul este simplu: lemnul este flexibil. Dacă acea cladire din lemn se prăbușește, sunt create mari goluri de supraviețuire. De asemenea, clădirile din lemn au mai puțină greutate concentrată care se poate prabuși. Clădirile din cărămizi se vor sparge în cărămizi individuale. Cărămizile vor cauza multe rani, dar mai puține trupuri zdrobite decât lespezile din beton.
4. Dacă ești în pat, pe timp de noapte și începe un cutremur, pur și simplu rostogolește-te jos din pat! Un vid de siguranță, un "trunghi al vieții" se fa forma lângă pat.
5. Dacă începe un cutremur în timp ce te uiți la televizor și nu poți scăpa ușor ieșind pe geam sau pe ușă, atunci întinde-te jos și ghemuiește-te în poziție fetală, lângă canapea sau lângă un obiect mare!
6. Nu sta sub tocul ușii! Toti cei care se așază sub ușa de la o intrare, când clădirea se dărâmă sunt omorâți. Dacă stai în cadrul ușii de la intrare și tocul ușii cade înainte sau înapoi, vei fi zdrobit de tavanul de deasupra. Dacă tocul cade în părți, vei fi tăiat în două de intrarea ușii. În oricare dintre cazuri, vei fi omorât.
7. Niciodată să nu mergi la scări! Scările au un moment de frecvență diferit (se leagănă separat de partea principală a clădirii). Scările și restul clădirii se lovesc reciproc încontinuu, până când are loc prăbușirea scărilor. Oamenii care se duc pe scări înainte să se prăbușească sunt ciopârțiți de treptele scării. Sunt mutilați oribil. Chiar dacă imobilul nu se prăbușește, nu mergeți pe scări! Scările sunt în cel mai mare pericol de a fi avariate. Chiar dacă scările nu sunt prăbușite de cutremur, s-ar putea prăbuși mai târziu, când oamenii s-ar buluci pe ele.
Asta a fost tot. Ar fi minunat dacă le-ați citi și membrilor familiei, prietenilor și colegilor articolul - sunt convinsă că le-ar prinde bine să știe ce au de făcut, în caz că Vrancea ar da un cutremur violent. Instruiți-vă copiii și nepoții, dragii mei, pentru că, dacă voi n-o faceți, nimeni n-o face!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu