duminică, 7 februarie 2010

Deszăpeziți-vă dicția, ok?


Scurt pe doi: se scrie și se pronunță corect "deszăpezire", și nu "dezăpezire".

Stați, că nu scăpați așa de ieftin! :D Scrisul ca scrisul, dar ce ne facem cu vorbitul? Că și aici avem sincope serioase. Excesul de zel îi mână pe mulți către o pronunție de mai mare râsul. Din dorința de a arăta că ei știu că se zice cu "s", apasă pe el fără milă, și dă-i și accentuează-l până nici nu se mai aude "deszăpezire", ci "desîzăpezire" sau "des-zăpezire". :-O Păi ce e asta, prieteni? Sună groaznic!

La Antena3, spre exemplu, e o domniță care a întrecut demult orice măsură cu "dessîzăpezirea" ei, aceasta nefiind însă unica pronunție nefericită, din păcate.
Ascultați-o un pic: trei rostiri, tot atâtea greșeli - în doar un minut! =D>



Și dicția mai intră în cod portocaliu, nu doar vremea, nu? 

Succes la deszăpezire!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu