Ne obișnuim cu orice. E valabil pentru tot ceea ce ține de trupul sau de sufletul nostru. Câte lucruri nu ni s-au părut extraordinare la început, pentru ca, după o vreme, să nici nu le mai băgăm în seamă? Câte drame nu ne-au secătuit de lacrimi pentru ca, după un timp, să sfârșească într-un ungher al memoriei? De câte ori nu am înghițit în sec după te miri ce, pentru ca, la un moment dat, să nu ne mai trezească nicio reacție?
Totul se "tocește" pe lumea asta, dragii mei! E ideea pe care mă sprijin nu pentru a dirija vreun cor de lamentări, ci pentru a vă furniza un sfat excelent, pe care l-am preluat de la marii psihologi și pedagogi ai lumii.
Sfatul este următorul: să inventați tot timpul recompense noi, dar și pedepse noi pentru copiii(elevii) voștri. De ce? Aveți mai-sus explicația: pentru că, obișnuindu-se cu "premiile" sau cu interdicțiile pe care li le fixați pentru faptele lor, vor sfîrși prin a le trata cu indiferență, ceea ce nu cred că v-ar plăcea.
E o regulă de aur, dacă vreți, pentru toți cei care sunt implicați în educația copiilor: fiți impredictibili atunci când îi răsplătiți pentru faptele bune, dar și când îi "taxați" pentru cele rele!
Partea și mai interesantă abia acum vine: regula este valabilă și pentru adulți, nu doar pentru copii! Încercați să vă diversificați paleta de bonusuri și de sancțiuni și când vă raportați la partenerul de viață, la părinți, la prieteni sau la colegii de serviciu! Veți vedea că începeți să obțineți de la ei exact atitudinile pe care le așteptați!
De ce să semanăm cu niște plăci vechi și stricate, care cântă mereu aceeași partitură? Doar și noi le detestăm! Imaginația abia așteptă să fie folosită, iar comoditatea așteaptă și ea sa fie... învinsă, așa că... la treabă!
Succes!
sursa foto: http://www.freakingnews.com/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu