Clișee verbale - "ca-n filme", "pe cinste ", "adevarat". Of.

Nu știu ce trăsnaie este, automat, o adevărată provocare, cutariță e un adevărat lider, gropile sunt adevărate capcane, toate urmăririle borfașilor sunt ca-n filme, orice chef răsuflat devine o petrecere pe cinste, o ceartă banală primește, rapid, eticheta de adevărat scandal, două dosuri de palmă echivalează cu o bătaie ca-n filme, te miri ce duduiță este o adevărată vedetă, etc.

Înțeleg sărăcia vocabularului, doar este consecința directă a sărăciei lecturilor, dar... chiar așa de rupți în coate să fim când vine vorba de găsit un amărât de epitet? Nu mă mai apuc acum să dau eu idei pe-aici,  că nu mai terminăm până mâine! Mă rezum la a formula câteva rugăminți: 

1. încercați, pe cât posibil, să nu folosiți în exces expresiile de mai-sus!

2. dacă vă auziți copiii sau nepoții abuzând de folosirea acestor clișee verbale, ajutați-i să renunțe la ele!

3. nu vă feriți, dragii mei, să fiți mai... poetici în exprimare - bogăția limbajului nu este un păcat, ci o virtute!

Succes!

Nu v-au ajuns atâtea "bătăi de cap"? Mie, da!

"Zăpada le-a dat mari bătăi de cap drumarilor."

"Legea pensiilor le dă mari bătăi de cap guvernanților."

"Șoferii au mari bătăi de cap cu gropile din București."

"Maidanezii provoacă mari bătăi de cap edililor, dar și cetățenilor."

Mda... ce să zic, cam mari și cam multe bătăile-astea...

Aloooo! Mass-media din România? Ați greșit expresia, bre, jurnaliștilor! Se zice "bătaie de cap", nu "bătăi"! Așa e limba română, cu pretenții, ce să-i facem? Uite, negru pe alb, bucățică ruptă din DEX:

BĂTÁIE, bătăi, s.f. I. 
I.1. Lovitură repetată dată de cineva cuiva cu mâna sau cu un obiect. 
    ♢ Loc. vb. A (se) lua la bătaie = a (se) bate.
    ♢ Expr. A stinge (sau a snopi, a zvânta etc.) în bătaie (sau în bătăi) (pe cineva)=a bate (pe cineva) foarte rău. (Fam.)  
     ♢ A da bătaie = a zori, a grăbi. 
Bătaie de cap = frământare a minții; p. ext. trudă, osteneală.
Bătaie de joc = batjocură; p.ext. faptă urâtă, incalificabilă.   
  2. (Înv.) Luptă, bătălie. ♦ Bombardament cu artileria. 

  3. (În expr.) A pune (ceva) la bătaie = a) a oferi (ceva) spre a fi cheltuit sau consumat; b) a risca (ceva). 

Gasiți aici restul definițiilor. 

Poate vă gândiți că nu e chiar atât de grav un plural, acolo... Ei bine, e! E groaznic! 
Cum vi s-ar părea să zic eu, acum, "aș vrea să pun la bătăi suma X", în loc de "aș vrea să pun la bătaie"? Cum sună "l-a luat în bătăi de joc", față de "l-a luat în bătaie de joc"?
Ce părere aveți de "dau bătăi, să termin treaba mai repede", în comparație cu "dau bătaie, să termin treaba mai repede"? Păi vedeți?

O zi fără bătaie de cap vă doresc!

"Se merită" sau nu?

Păi nu, dragilor, nu "se merită", niciodată nu "se merită"! De ce? Pentru că nu avem acest verb în dicționar - "a se merita".

Nu e nicio tragedie, putem folosi cu toată încrederea forma "a merita", recomandată de fratele DEX: 

  

MERITÁ, mérit, vb. I. Tranz. 
♦ A fi vrednic de răsplată sau de pedeapsă potrivit cu faptele sale (bune sau  rele); a avea dreptul să primească o răsplată (bună sau rea); a i se cuveni, a meritarisi. 

♦ A justifica, a îndreptăți prețuirea, interesul sau grija care i se acordă. 

♦ Spec. (Despre mărfuri, obiecte de schimb) A justifica prețul cerut; a face, a valora. – Din fr. mériter.  

E toată lumea lămurită? Tare m-aș mai bucura! În caz că mai persistă, totuși, vreo confuzie, iată și câteva exemple de folosire corectă/greșită a acestui verb:

merită să cumperi/ se merită să cumperi 

nu merită să înveți/ nu se merită să înveți

merită să dai atât de mult/ se merită să dai atât de mult

sper să fi meritat atenția/ sper să se fi meritat atenția

Chiar sper să fi meritat...

 

Cacofonii

Cacofonii serviți? Găsiți una, vreți-nu vreți, la Realitatea Tv, în meniul de prânz: "mâncare care".

Nu vreau să fac un mare caz din asta, pentru că nu e o mare greșeală, ci mai mult o alunecare de la estetica exprimării. 

Eu aș fi evitat-o alegând un alt titlu, că doar variante se găsesc cu duiumul:

"Ne îmbolnăvim mâncând", "Bolile vin din mâncare", "Plătim, mâncăm, ne-mbolnăvim", "Capcanele din farfurie", etc.

Ca să nu-mi uit vorba, "mâncare care" rămâne o alăturare cacofonică, să nu vă îndoiți de asta! Și DEX zice la fel:

CACOFONÍE, cacofonii, s.f. Asociație neplăcută de sunete; cacofonism. ♦ (Muz.) Suprapunere de sunete discordante; lipsă de armonie. – Din fr. cacophonie.  

 

Deși se bate monedă doar pe alăturări de genul că/co, că/cu, că/ca, nu doar acestea sunt cacofonice, dragii mei!  Plaja cacofoniilor este mult mai largă, cuprinzând și repetițiile suparătoare ale unor silabe sau grupuri de sunete, așa cum se întâmplă în exemplul dat.

Repet, nu sunt greșeli flagrante, dar dacă putem evita astfel de exprimări, de ce n-am face-o?

Deszăpeziți-vă dicția, ok?

Scurt pe doi: se scrie și se pronunță corect "deszăpezire", și nu "dezăpezire".

Stați, că nu scăpați așa de ieftin! Scrisul ca scrisul, dar ce ne facem cu vorbitul? Că și aici avem sincope serioase. Excesul de zel îi mână pe mulți către o pronunție de mai mare râsul. Din dorința de a arăta că ei știu că se zice cu "s", apasă pe el fără milă, și dă-i și accentuează-l până nici nu se mai aude "deszăpezire", ci "desîzăpezire" sau "des-sîzăpezire". Păi ce e asta, prieteni? Sună groaznic!

La Antena3, spre exemplu, e o domniță care a întrecut demult orice măsură cu "dessîzăpezirea" ei, aceasta nefiind însă unica pronunție nefericită, din păcate.

Ascultați-o un pic: trei rostiri, tot atâtea greșeli - în doar un minut!

Și dicția mai intră în cod portocaliu, nu doar vremea, nu? 

Succes la deszăpezire!

In vitro, in extenso, in vino...

Oare e vreun sport la modă să te faci de râs taman când vrei să pari mai cult și mai inspirat? Că mulți fani mai văd în arena mass-media...

De ce n-or spune vorbitorii invitați la emisiuni "pe larg", bunăoară, ci se agață de "în extenso"? Bag seamă că au lipsit de la orele de latină, pentru că, altfel, ar fi știut că litera "î" numai latinească nu e...

La fel de nelămurită sunt și în privința lui "in vitro" - m-aș fi așteptat ca măcar medicii să nu spună "în vitro", ca să nu mai pomenesc de moderatori și de restul invitaților... Dacă tot am luat-o pe ărătură, propun să spunem "în vîtro", ca să știm o treabă... of

Închei cu o întrebare: dar cu... vinul, cu vinul ce-ați avut, fraților? Toți lăutarii grabnic dătători din arcuș, dar și din gură, pe la emisiunile de pseudo-divertisment, nu mai prididesc cu "în vino verita"! Ce oroare! O salvare ar putea veni din partea vedetelor care modereaza show-ul, dacă s-ar pricepe să emită forma corectă a expresiei, dar ți-ai găsit... e grea ea și româna, darămite latina!

Reiau expresiile de mai-sus, cu explicațiile aferente:

IN EXTÉNSO loc. adv. pe larg; în detaliu, în întregime. (< lat. in extenso)
IN VÍTRO adv. (În legătură cu modul de experimentare a unui proces fiziologic, biofizic etc.) În afara organismului viu; în laborator.  
IN VINO VÉRITAS - Adevărul este în vin, adevăr grăiește cel care bea vin


Închin și eu o cupă imaginară, în speranța că vor veni zile mai bune pentru limba română!

sursa foto: www.fineartamerica.com(pictorul se numește Bernard Renot)

Talangă. Se numește "talangă".

E un soi de must have să ai fermă pe Facebook. Ce cîștigi dacă ai una? Greu de spus: poate sentimentul acut că pierzi timpul? :D

Pe Farmville se fac colecții, e o fibrilație continuă în a strînge gândaci, fluturi, pene colorate sau piese country kitsch. Una dintre acestea este cow bell. Pare ceva util la casa omului, nu? Dacă nu știți, aflați de la mine că e foarte dificil să găsești unul, așa că e de-nțeles de ce toată lumea le pândește și le ridică-n slăvi: "clopot de vacăăăăă, am găsit un clopot de vacă la tine la fermă, mulțumesc mult, X".

Clopot de vacă? Haa-ha-ha-ha... cum să nu râzi, în patria Mioriței, de o traducere atît de... școlărească? Clopot de vacă, auzi... N-ar fi oare mai simplu să folosim un termen consacrat acestui... accesoriu? Talanga nu mai e bună, dragii mei, s-a demodat? Eu cred că mai e, totuși, în trend, fiindcă așa zice fratele DEX, uite:

TALÁNGĂ, tălăngi, s.f. Clopot care se atârnă la gâtul vitelor și al oilor; balangă; sunetul produs de un astfel de clopot.

Ardelenii pun cireașa pe tort cu două regionalisme tare haioase: țingălău sau țoangă(asta e doar pentru vite). Promit să folosesc acești termeni, spre stupefacția generală a fermierilor virtuali...Vă dați seama cum o să sune: "am găsit un țingălău" sau "caut și eu o țoangă"?

Succes la Farmville! :))   

Adaug aici un MIC DICȚIONAR, pentru eventualitatea în care apare vreun cititor care nu înțelege cuvintele în limba  engleză:
must have - ceva ce trebuie să ai neapărat, ceva indispensabil;
piese country kitsch - piese pe stilul kitsch, specifice zonei rurale;
cow bell - talangă


O zi bună tuturor!

sursa foto: www.arvamont.com

Regula de aur (I)

Ne obișnuim cu orice. E valabil pentru tot ceea ce ține de trupul sau de sufletul nostru. Câte lucruri nu ni s-au părut extraordinare la început, pentru ca, după o vreme, să nici nu le mai băgăm în seamă? Câte drame nu ne-au secătuit de lacrimi pentru ca, după un timp, să sfârșească într-un ungher al memoriei? De câte ori nu am înghițit în sec după te miri ce, pentru ca, la un moment dat, să nu ne mai trezească nicio reacție? 

Totul se "tocește" pe lumea asta, dragii mei! E ideea pe care mă sprijin nu pentru a dirija vreun cor de lamentări, ci pentru a vă furniza un sfat excelent, pe care l-am preluat de la marii psihologi și pedagogi ai lumii. 

Sfatul este următorul: să inventați tot timpul recompense noi, dar și pedepse noi pentru copiii(elevii) voștri. De ce? Aveți mai-sus explicația: pentru că, obișnuindu-se cu "premiile" sau cu interdicțiile pe care li le fixați pentru faptele lor, vor sfîrși prin a le trata cu indiferență, ceea ce nu cred că v-ar plăcea.

E o regulă de aur, dacă vreți, pentru toți cei care sunt implicați în educația copiilor: fiți impredictibili atunci când îi răsplătiți pentru faptele bune, dar și când îi "taxați" pentru cele rele! 

Partea și mai interesantă abia acum vine: regula este valabilă și pentru adulți, nu doar pentru copii! Încercați să vă diversificați paleta de bonusuri și de sancțiuni și când vă raportați la partenerul de viață, la părinți, la prieteni sau la colegii de serviciu! Veți vedea că începeți să obțineți de la ei exact atitudinile pe care le așteptați!

De ce să semanăm cu niște plăci vechi și stricate, care cântă mereu aceeași partitură? Doar și noi le detestăm! Imaginația abia așteptă să fie folosită, iar comoditatea așteaptă și ea sa fie... învinsă, așa că... la treabă!

Succes!

sursa foto: http://www.freakingnews.com/ 

Cu un "i", cu doi sau cu trei de "i"?

Cu... oricâți de "i", dar să fie puși unde trebuie, nu la plezneală!
E jale, oameni buni, cu pusul "i"-ului în coada cuvintelor! Eu am o bănuială: că sunt probleme serioase și cu urechea muzicală, nu numai cu gramatica, din moment ce unora le "sună" bine forme ca: "să ști că", să fi fericit", "să vi la mine", dar și "să aflii ceva", "să umflii baloane" etc.

Inutil să dau explicații extrase din manual! Este evident ca mulți cască de plictiseală numai când aud de așa ceva.

Facem altfel, iată cum: dacă nu știi câți de "i" trebuie să pui, fă așa: spune cuvântul cu voce tare, fă efortul ăsta, nu e unul prea mare! Ideea e să te concentrezi pe sunetele pe care le auzi în timp ce rostești cuvântul, da?

Luăm un exemplu: "să scrii bine". Zi cu voce tare! Zi-l mai întâi ca și cum ar avea un "i" - să scri. Simți cît de rău sună, cît pare de ciuntit? Ești pe drumul cel bun! Urechea ta muzicală îți dă cel mai bun semnal că nu un "i" vrea să audă, ci doi, astfel încât rostirea să fie prelungă, lină, ca și cum ai cînta: să scrii, să scrii, sa scrii...

Ascultă-ți, deci, simțul muzical și pronunță acum cu doi de "i". Altă treabă, nu? E imposibil să nu se simtă diferența, oricât de afon ar fi un om!

Repetă exercițiul cu: "să vii", "să ții", "să fii","să știi". O sa-ți prindă bine. Repetă procedura ori de câte ori ai dubii cu privire la scrierea cu un "i" sau cu doi de "i" a unui cuvânt.
Succes!

"Repodenți" sau "respondenți"?

Întrebare: cine participă la sondajele de opinie?

Răspuns greşit: "repondenţii".

Răspuns corect: "respondenţii". Cu "s", pe cuvânt de om! Domnul DEX zice că vine din franceză: répondre, répondant. Vedeţi aici detaliile. Ştiu. Va intrigă "s"-ul lipsă. Îl găsiţi, însă, în latinescul "respondere", vinovat de existenţa verbului "a răspunde". Ne-am lamurit, dragi prieteni?

O să ziceţi că "încurcate mai sunt căile" limbii române... Nu vă contrazic :)

Preşedinţie, nu preşidenţie, stimabililor!

Campanie pentru prezidenţiale. Încă vreo lună de răbdat, adică.
Ce?

Multe, printre care şi pronunţii+ortografieri nefericite, de genul "preşidenţie", "preşidinţie","preşedenţie" (formă acceptată, ce-i drept, însă doar ca variantă).

Cine le spune?
Toată lumea care-şi dă cu presupusul: ziarişti, candidaţi, analişti, oameni de pe stradă.
De ce?

Pentru că i-ar durea gura să spună "preşedinţie", presupun. Nu am altă explicaţie.
Aşa se spune corect, "preşedinţie", cu "e-dinţi", da. Mai e corectă şi forma "prezidenţie", deşi este învechită. Întrebaţi-l aici şi pe prietenul DEX.

Mi s-ar părea de bun-gust ca măcar candidaţii la fotoliul de la Cotroceni să pronunţe corect numele funcţiei pentru care aplică. Ar fi un început.

Ministerul Educaţiei şi "publicurile" sale

Da, da! "Publicurile"- aţi văzut bine (daţi click pe poza de mai sus). Minunăţia de plural se lăfăie fix pe pagina de Internet a Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării.
Cu un minim efort de gândire, realizez că "inovarea" din titulatură, dacă tot nu se aplică sistemului de învăţământ, se manifestă şi ea pe unde apucă: pe spinarea limbii române, de pildă!
 
 În inocenţa lor, domniţele de la Biroul de Presă s-or fi fâstâcit, pesemne, din prea multă admiraţie faţă de o distinsă domnişoară europarlamentar, care tulbura, nu demult, o naţie întreagă cu "succesurile" sale. Au mai contribuit şi nişte domni cu "almanahele" ,"serviciurile" şi, de-atunci, schingiuirea pluralului s-a răspîndit ca o molimă pe plaiurile Mioriţei.
(Sper că aţi apăsat pe cuvintele scrise cu alb şi subliniate, ca să vă mai destindeţi puţin.)

Să revenim la subiect.  Nu o să redau tot ce scrie DEX-ul despre substantivul "public", puteţi să vedeţi şi singuri, dacă apăsaţi aici.
 
 Reţineţi că "public" este un substantiv defectiv de plural, adică are formă numai la singular. A spune public-publicuri este la fel de strâmb ca în următoarele cazuri: cinste-cinsturi, foame-fomi-fomuri, lene-lenuri. Sună rău, nu? Desigur, pentru că sunt greşite toate aceste forme.

Ţineţi-vă bine acum! Eu nu m-aş mira prea tare dacă, peste o vreme, forma de plural "publicuri" ar fi menţionată în dicţionare, măcar ca jargon. De ce? Pentru că, stând de vorbă cu specialişti în publicitate sau în relaţii publice, i-am auzit de multe ori spunând "publicuri" sau "publicuri-ţintă" şi nu "publicul". Iată cum mi-au explicat: pentru ei nu există un singur fel de public, ci mai multe, fiecare având interese diferite, comportament diferit, reacţii diferite etc. În plus, ei dau cuvântului "public" un sens mult mai larg decât  vorbitorii obişnuiţi: orice grup de oameni care au un interes cât de cât comun se cheamă public.

Într-o manieră asemănătoare, fizicienii spun "fizica laserilor", în timp ce dicţionarele cer forma "lasere", iar matematicienii vorbesc de "numere aleatoare",  deşi dicţionarele insistă pe "aleatorii". Mai avem şi exemplul electroniştilor, care folosesc pluralele masculine rezistori, tranzistori, condensatori, etc. în timp ce dicţionarele reflectă felul de a vorbi al nespecialiştilor, cu terminaţia de plural neutru -oare.

Interesant, nu? Şi totuşi... până să avem dicţionare care să includă şi "publicurile" Biroului de Presă al Ministerului Educaţiei, eu le acord o bilă gri domniţelor de acolo. Va deveni albă cînd vor învăţa să pună virgule şi să formeze pluralul cum trebuie.

Tonul face muzica!

Să nu care cumva să-mi spuneți că nu vedeți nicio legătură între ton și educație! Credeți-mă pe cuvânt că există una: un om bine-educat nu va țipa niciodată ca un scelerat, nu în public, măcar, dacă acasă nu se poate abține cu niciun chip!

Ia să vedem: cât timp a trecut de când a ridicat cineva tonul la dumneavoastră? Când aţi ridicat dumneavoastră tonul ultima oară? Gândiţi-vă bine! Dacă nu vă regăsiți în niciuna dintre situațiile de mai-sus, ceva nu e în regulă - poate că nici nu trăiți în România, ci undeva în Suedia, unde poți să-l dai în judecată pe unul care țipă la tine și te stresează!

România este, prin excelență,  tărâmul tonului ridicat. Al sprâncenelor ridicate. Al mâinilor ridicate pînă în ochii interlocutorului sau al mâinilor coborâte în şolduri, când începe harţa. Vrei să spui ceva? Înfige bărbia înainte, mijeşte ochii şi setează-ţi volumul vocii la maximum. Trage aer în piept şi nu lăsa nici un alt glas să te acopere. Nu ezita să vorbeşti "fără perdea" - vei deveni mai popular. Nu te sfii să te umfli în pene cu averea, maşina, studiile tale sau cu alte posesii şi realizări impresionante. Ai uitat să ridici tonul? Eşti un om pierdut!

Sunt ani de când milioane de români se răstesc unii la alţii pentru a se face ascultaţi şi, eventual, înţeleşi. Seara, toţi se simt epuizaţi şi se-ntreabă ce i-a vlăguit într-o asemenea măsură. Vă spun eu ce.: țipatul. Ţipatul colectiv. Aproape nicăieri nu se mai vorbeşte pe un ton normal. La televizor, toată lumea răcneşte şi gesticulează haotic. Pe stradă, doi bătrânei care poartă o conversaţie îţi dau senzaţia că se ceartă. La cafenea, oameni aplecaţi jumătate peste masă par la un pas să se încaiere. Pînă şi copiii se stropşesc la cine apucă, pentru că aşa i-au "educat" desenele animate.

N-o să mă convingeţi că aşa a fost dintotdeauna şi că aşa sunt balcanicii, mai zgomotoşi. Noi n-am fost aşa. Nu eram aşa acum 20 de ani. Dar s-a produs o dereglare, o mutaţie. Dacă în anii gri ai comunismului am desăvârşit vorbitul în şoaptă, democraţia ne-a dus la polul opus: ne-a dotat, pe loc, cu staţii de amplificare. Până în '89 am suportat dictatura tăcerii. Acum ne zdrobeşte dictatura zgomotului.

Cum să mai sune dulce şi duios limba română, când nu mai este vorbită, ci ţipată? Inutil să mai spun că şi debitul verbal a ieşit din matcă, dus de valul răţoielii generalizate. Ce pretenţii de logică, exprimare corectă şi limbaj îngrijit să mai ai de la "oratorii" de modă nouă, preocupaţi doar să-şi contreze interlocutorii, vorbind peste ei? Este o misiune imposibilă să auzi 2-3 fraze consecutive duse pînă la capăt! Topica este dată peste cap, vocalele sunt sugrumate, finalul cuvintelor se estompează, în iureşul vorbirii, accentele pică pe unde nimeresc, pluralul se face la nimereală, iar "punctul" a fost înlocuit de o perpetuă virgulă. Ascultaţi un jurnal de ştiri, bunăoară. Veţi observa că finalurile de frază nu mai coboară, ci urcă, urcă mereu, pe virgule, lăsând impresia că textul nu se mai termină, că evenimentul nu se mai încheie odată şi că subiectele ştirilor se întrepătrund, cumva. Observ că este în vogă şi abrogarea proprietăţii termenilor, din dorinţa de a amplifica proporţiile unei situaţii:

- un accident cu 1 mort şi 1 rănit este, automat, un "carnagiu";

- o ploaie torenţială de 10 minute devine "potop";
- o uşoară scădere a leului se transformă în "prăbuşirea monedei naţionale";
- o situaţie confuză primeşte, gratuit, eticheta "în pragul colapsului";

- două-trei gospodarii inundate în Bucureşti duc la un titlu apocaliptic, de genul "Capitala - sub ape".

Totul pe un ton ridicat, alarmist, ore în şir.

Trebuie să revenim la normal. Este cel mai simplu lucru din lume să dezamorsăm tensiunea cu care singuri ne-am încărcat viaţa de zi cu zi.
Schimbi tonul? Schimbi totul!

Succes!

Bun-venit!

Dragii mei,

Mă doare sufletul când văd că, încet-încet, ne... sălbăticim. E un fenomen cu derulare accelerată, observăm cu toții asta! Deși ne place să ne raportăm, prin comparație, la țări civilizate, nu ne agităm prea tare să împrumutam bunele lor obiceiuri, ci doar hibele, de parcă am vrea cu tot dinadinsul să mergem în jos pe scara valorilor.

Nu vreau să fac pe alarmista aici, dar chiar ne ducem de râpă dacă nu ne schimbăm stilul ăsta păgubos de lasă-mă să te las!

Evident că nu dețin eu cheia tuturor problemelor. Îmi propun doar să-mi folosesc toată exepriența și să-mi pun la bătaie tot bagajul de cunoștințe și toată deschiderea pentru a rezolva, prin intermediul acestui blog, tot ce stă în puterea mea. Mai duc și alții această luptă cu morile de vânt, lucru pentru care îi felicit. Mă alătur lor și... vă mulțumesc anticipat dacă sunteți dintre cei care cred că mai putem schimba ceva în bine în România.

Fac, din capul locului, o precizare: voi încerca din toate puterile să evit stilul scorțos, explicațiile alambicate și simandicoase, dar și aerul superior pe care-l arborează, de obicei, profesorii. Optez pentru un limbaj decent, desigur, dar decent nu este sinonim cu obositor, plicticos sau sforaitor. Voi alege, deci, exprimări lejere, pe înțelesul tuturor, astfel încât cei care trec pe aici să nu plece cu mai multe nelămuriri decât aveau când au venit! 
Rețineți că umorul și ironia nu-mi sunt străine, așa că le veți gusta din plin în casa virtuală a Profei de Română!


Bine ați venit pe blogul meu!